"U" a tăiat aripile "vulturilor" piteşteni
21.11.2009, 16:01 Fii primul care comenteazaUniversitatea s-a impus în derby-ul cu FC Argeş, scor 2-0, în urma celei mai bune prestaţii din acest campionat.
Golurile echipei clujene au fost marcate de atacantul Valentin Lemnaru, în minutele 23 şi 52.
"Studenţii" au controlat, per total, partida, iar Machado a reuşit să deschidă scorul încă din minutul 21, dar reuşita sa a fost anulată pe motiv de henţ. Două minute mai târziu gazdele au trecut în avantaj, Lemnaru marcând din şase metri după ce mingea a circulat rapid pe traseul Machado - Iacob.
Acelaşi Lemnaru l-a servit ireproşabil pe colegul său din atac, câteva minute mai târziu, dar brazilianul a ratat întâlnirea cu mingea într-o situaţie clară de gol. Piteşenii au controlat finalul de repriză, însă n-au periclitat buturile lui Huţan.
Zarurile au fost aruncate şapte minute după pauză, când Lemnaru a profitat de o nesincronizare în apărarea piteşteană şi a marcat pentru 2-0. "Studenţii" au jucat excelent până la final, iar Popa şi Machado şi-au mai trecut în cont alte două mari ocazii. De cealaltă parte, Argeşul a tras primul şut pe poartă în minutul 94, prin Ivănică.
"U" a început partida în următoarea formulă: Huţan - Baiano, Szilagyi, Teuşan, Muşat (82, Iuhas) - Popa, Ionescu, Iacob (46, Dolha), Ţene - Lemnaru, Machado (73, Voican).
Sergiu NISTOR
foto: universitateacluj.ro


Adaugă comentariul tău