România scârţâie
21.11.2008, 22:49 Fii primul care comenteazaPrima zi a Trofeului Carpaţi a adus şi prima surpriză: victoria Ucrainei cu Germania. România s-a chinuit cu Croaţia, de care a trecut abia în repriza a doua.
În avanpremiera Trofeului, s-au duelat naţionalele de junioare II ale României şi Ungariei, învingătoare fiind oaspetele, cu 39-28.
Primul joc al competiţiei de la Cluj a adus faţă în faţă Ucraina şi Germania. Ucraina, o echipă schimbată total faţă de anii trecuţi, s-a impus cu 31-30 în faţa unei trupe venită sub Feleac cu toate vedetele. Golul victoriei a fost marcat cu 6 secunde înainte de final, printr-o aruncare de dincolo de mijlocul terenului.
În ultimul meci al primei serie de handbal din Sala Sporturilor “Horia Demian”, România a trecut greu de reprezentativa B a Croaţiei, cu 26-23. Conduse la pauză cu 15-12, tricolorele şi-au revenit în partea a doua a jocului, graţie paradelor Luminiţei Huţupan, dar şi a unui gol marcat de portăriţă.
Cele mai bune marcatoare ale României au fost Maier şi Neagu, cu câte 6 goluri. Clujeanca Florina Bîrsan a jucat bine, reuşind să obţină trei lovituri de la 7 metri şi înscriind un gol.
Daniel POP
foto: Andrei IRIMEŞ


Adaugă comentariul tău