Remiză la debut pentru Dulca
12.10.2009, 07:00 Fii primul care comenteazaUniversitatea Cluj a terminat la egalitate, 2-2, meciul amical disputat în deplasare cu Unirea Alba Iulia, la debutul lui Cristi Dulca pe banca tehnică a "studenţilor".
Pentru "U" au punctat Dolha şi Băd.
După doar 13 minute de joc, scorul era 2-0 pentru albaiulieni, care au punctat prin Florin Dan şi Sergiu Costea. Dolha a redus diferenţa în minutul 65, iar Băd a stabilit scorul final şapte minute mai târziu.
Dulca i-a utilizat de la început pe Huţan - Unguruşan, Szilagyi, Niţu, Muşat - Cojocnean, Bucşa, Iacob, Popa - Huvos, Machado, iar pe parcurs au mai intrat Soporan, Iuhas, Băd, Lemnaru, Dolha, Danciu, Negură, Ionescu, Stan şi Ţene.
Cele două echipe se vor reîntâlni marţi, de la ora 14.00, pe stadionul "Clujana".
Vasile RACOVIŢAN
foto: ucluj.ro


Adaugă comentariul tău