RSS Syndicate content
remus moldovan e noul antrenor de la u transilvania

Moldovan, prezentat oficial

Noul antrenor al handbaliştilor de la "U" Transilvania, Remus Moldovan, a fost prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă.
El a revenit din Canada pentru a antrena "U".
 
"Avem nişte jucători accidentaţi, trebuie să văd exact situaţia lor medicală. Au fost accidentări serioase sezonul trecut, trebuie să văd cum decurge recuperarea. Îmi doresc 15-20 de meciuri amicale până la debutul sezonului. Vrem să facem handbalul principalul sport în Cluj. Şi sponsorii noştri sunt oameni serioşi, chiar în aceste momente foarte grele. Peste o lună-două o să vă pot spune cum s-au integrat noii jucători şi ce şanse avem la cupele europene. Handbalul m-a convins să mă întorc acasă. Asta ştiu să fac şi asta mi-a lipsit. Am antrenat şi acolo, dar din plăcere", a spus Moldovan la prezentare.
 
Conform ucluj.ro, cu Remus Moldovan pe banca tehnică, handbaliştii clujeni au obţinut cea mai bună performanţă din istorie, locul 3 în sezonul 2000-2001.
 
Gabriel ANDONE
foto: ucluj.ro

Adaugă comentariul tău

Conţinutul acestui câmp nu va fi făcut public.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • You may use <swf file="song.mp3"> to display Flash files inline
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.