RSS Syndicate content
ucluj_derby_utaarad_egal

Egali în derby-ul Vestului: "U" - UTA 1-1

Universitatea Cluj şi UTA Arad au remizat, 1-1, în cel mai important meci al etapei a X-a din seria Vest a ligii secunde, disputat în devans.
Jocul celor două echipe a fost puternic afectat de condiţiile meteorologice improprii şi de ploaia care a căzut pe aproape toată durata partidei.
 
Oaspeţii au fost cei care au deschis scorul în minutul 35, când Ţucudean a profitat de o neînţelegere între Szilagy şi Huţan, iar apoi a marcat în poarta goală.
 
Unguruşan a adus egalarea pe tabelă relativ repede, după doar şapte minute, şutând năprasnic de la aproape 30 de metri în plasa porţii lui Bălgrădean.
 
După pauză, cele două echipe s-au duelat mai mult la mijlocul terenului, ocaziile fiind rare şi împărţite. Băd şi Ţene, respectiv Batin de două ori au fost la originea singurelor faze periculoase.
 
"U" a început partida în următoarea formulă: Huţan - Unguruşan, Szilagyi, Niţu, Muşat - Cojocnean (76, Ionescu), Bucşa, Dolha (46, Iacob), Ţene - Băd (58, Băd), Machado.
 
Clujenii vor evolua în următoarea etapă acasă, contra celor de la FC Drobeta Turnu Severin.

Sergiu NISTOR
foto: ucluj.ro

Adaugă comentariul tău

Conţinutul acestui câmp nu va fi făcut public.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • You may use <swf file="song.mp3"> to display Flash files inline
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.