RSS Syndicate content
button

Button, a patra victorie

Marele Premiu al Spaniei i-a adus cea de-a patra victorie lui Jenson Button, în timp ce coechipierul său, Rubens Barrichello, a completat "dubla" pentru Brawn GP.
Deşi a fost depaşit la start de către Barrichello, ocupantul pole position-ului, Button, a profitat de neatenţia colegului său şi a trecut primul linia de sosire.
 
Cursa a debutat cu un accident care i-a scos din cursă pe ambii piloţi de la Toro Rosso, dar şi pe Adrian Sutil (Force India) şi Jarno Trulli (Toyota). Astfel, safety car-ul a fost trimis pe pistă până în turul 6.
 
Pentru echipa Ferrari, acestă cursă, în ciuda îmbunătăţirilor aduse, a fost un eşec. Kimi Raikkonen a fost nevoit să abandoneze în urma unor probleme tehice, iar Felipe Massa a fost informat de la boxe să conserve combustibil pentru a nu mai intra la boxe. Acesta a fost nevoit sa încetinească, pierzând duelul cu Vettel şi Alonso.
 
Lui Mark Webber i-a revenit ultima poziţie pe podium, după ce a profitat la maximum de faptul că a efectuat foarte târziu ultima realimentare. Locul 4 a fost ocupat de tânărul pilot Sebastian Vettel, iar favoritul publicului local, Fernando Alonso, a terminat pe 5, in timp ce Massa s-a multumit doar cu locul 6.
 
Ultimele puncte puse în joc au fost obţinute de Nick Heidfeld si Nico Rosberg. Campionul mondial, Lewis Hamilton, nu a reuşit să aducă niciun punct echipei McLaren, iar echipa britanică termină fără puncte în Barcelona.

Ingrid GOZNER
foto: timesonline.com

Adaugă comentariul tău

Conţinutul acestui câmp nu va fi făcut public.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • You may use <swf file="song.mp3"> to display Flash files inline
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.